Se face ca traiam intr-un oras placut, micut, unde oamenii erau o comunitate si toata lumea stia pe toata lumea. Desi imi parea foarte familiar, locul acesta nu era orasul meu natal, stiind ca parintii mei locuiau in alt oras, la cateva ore distanta. Traiam insa cu niste persoane necunoscute, un grupulet pe care il numeam familie. Intr-o zi ma decisesem sa ma plimb prin oras, asa ca am ales sa pierd timpul mergand din magazin in magazin. Toate aceste magazine vindeau haine, mai exact rochii de ocazii care aveau mii de culori.
Cand am iesit dintr-unul din aceste magazine se facuse deja seara si am remarcat ceva straniu pe cer, mai precis faptul ca pe cer mai era o planeta ca a noastra, dar care arata ca planeta Saturn, avand un inel pe care gravita in cercuri o alta planeta, asemanatoare lunii. Stupefiata, am inceput sa intreb oamenii ce se intampla. Acestia aveau reactii normale, spunand ca nu-i nimic surprinzator, fiind doar o etapa normala in evolutia universului. Mie totusi mi se parea straniu, stiam ca ceva avea sa se intample, ceva grav si de proportii mari, absolute. Simteam intens ca va veni sfarsitul lumii. Atunci am inceput sa le reprosez oamenior cum de sunt atat de naivi si pot sta atat de linistiti cand acela era un semn evident ca ne-a venit sfarsitul, si ca planeta aceea ciudata va veni cu o viteza foarte mare spre Pamant si ne va inghiti cu totul...
Nu peste mult timp mi-au dat dreptate. Ceea ce eu prevazusem avea sa se intample in cateva minute. Oamenii incepusera sa se agite, sa fuga care incotro, majoritatea grabindu-se sa isi petreaca ultimele clipe alaturi de cei dragi lor. Atunci, stand pe loc, mi-am dat seama ca degeaba alerg si ma agit cu gramada, pentru ca eu nu aveam unde sa ma duc. As fi vrut sa ma duc la parintii mei, dar avand in vedere ca acestia locuiau atat de departe, era imposibil sa ajung la ei pana ar fi venit sfarsitul lumii.
Asa ca m-am resemnat si am inceput sa ma duc din nou prin acele magazine, unde, in mod surprinzator, vanzatorii incercau sa mai faca ultimele vanzari. Din nu stiu ce motiv, decisesem ca atunci cand va veni sfarsitul lumii, eu trebuia sa port o rochie frumoasa albastra. Am tot umblat din magazin in magazin, am tot probat, iar in sfarsit o gasisem. Era simpla, lunga, albatru inchis. M-am imbracat cu ea si am iesit afara. Era fix momentul in care planeta stranie se ciocnise cu Pamantul. Asteptam sa simt o durere fulger a mortii, sa simt cum tot sangele imi explodeaza din corp in doar o fractiune de secunda, si sa ma doara in mai putin de o secunda cat pentru o mie de vieti la un loc. Dar nu a fost asa. Nici macar nu am simtit. Moartea a venit ca o aura, ca un vid stralucitor, plin de lumina orbitoare, si mi-a absorbit tot corpul. Atat. Nu mai stiu ce a urmat in acel scurt moment dupa ce am fost inghitita de lumina, dar stiu sigur ca totul era atat de seren...
Dar din pacate, in foarte scurt timp dupa aceea ma trezisem. Era un fel de reincarnare deoarece stiu ca eram alta persoana si aveam alta familie. Totusi ma simteam straina de lumea din jurul meu si stiam ca locul meu nu era printre ei. Am incercat sa le comunic ceea ce simteam insa ei pareau sa nu inteleaga. Incepusem sa disper si sa plang dar ei ma priveau in continuare atat de straini, ca si cum nu intelegeau de ce nu ma simteam la locul meu cand lor li se parea totul perfect normal. Stiu ca simteam o dezamagire infinita.
Nefiind capabila sa mai continui sa traiesc cu niste oameni atat de reci, stiu ca in final am ales sa fug...
