"In ciuda tuturor, omul se simte atat de legat de ceea ce se afla in preajma lui, incat in cele din urma prefera sa indure imperfectiunea si durerea pricinuita de josnicia lumii decat sa anuleze fantasmagoria printr-un act de vointa proprie.
Tot asa se explica si faptul ca atunci cand ne apropiem de acea margine a disperarii care precede sinuciderea, dupa ce am epuizat inventarul a tot ceea ce e rau si-am ajuns si la punctul unde acest rau e de nesuportat, un act oarecare de bunatate, cat de mic ar fi, capata o valoare exagerat de mare si sfarsim prin a ne agata de el cu disperarea cu care ne-am agata, deasupra unei prapastii fara fund, de un fir de iarba."
