Metamorfoza.
Luasem o tomată. Probabil ultima tomată coaptă a verii. Era mare, deformată, anomalică. Dar tomata asta avea ceva diferit, avea o crăpătură ciudată în ea. Luând-o să o analizez mai atent, am observat că nici crăpătura nu era una obişnuită. Căpătase forma unor buze, uşor uşor conturându-se, deformandu-se, crăpându-se la rândul lor. Începuse să semene cu ceva ce mi se părea atât de familiar acum...da...este vulvă. Mă uit la ea perplexă, dar cu o privire cât se poate de curioasă.
Este o vulvă vegetală. Legumă maternă.
Pe măsură ce o privesc şi o ating, roşeaţa tomatei începe să fuzioneze cu picături de lapte. Coaja roşiei le absoarbe sub forma unor infinitezimale lacrimi. Erau puzderie.
Atunci, buzele au început uşor uşor să se alungească, să devină semi-transparente, ca nişte sticle de murano. Roşu, Alb s-au întins până au format aripile unui fluture divin.
Acum parcă Albul fuzionase atât de tare încât Roşul se întinse şi formase subţiri vene pe aripile fluturelui. Era un fluture decăzut. Mi-a mărturisit că împumutase aripile unui Înger Paradisiac pe nume Lilith şi a fugit cu ele pe Pământ.
Ce cauţi aici?
Transformarea. Metamorfoza ultimă.
Atunci, fluturelui i-a mai ieşit o pereche de aripi din crăpătura corpului, iar apoi încă una, întinzându-se şi mânjindu-se de Alb şi Roşu precum celelalte.
Fermecată fiind de minunea ce mi-era dată să o privesc, l-am atins. Atunci toată splendoarea lui s-a transformat subit în carne. Fluture de carne.
Degetele mi se mâjiseră de sânge. Atingerea lui era atât de caldă şi moale...
În mintea mea asocierea era atât de vie, devenise practic o vulvă. Şi totuşi, în același timp, avea o vrajă unică, intrisecă, ce nu mi-o pot explica, însă o pot înţelege.
Să fie asta ultima metamorfoză a fluturelui?
