"Sometimes you need to do something bad to stop you from doing something worse."

thoughts invite.

 Anne Marie Zilberman, titled: "Larme d'or", inspired by Gustav Klimt

Totul se compensează.
It is in pain where I have found my strength.

The Hours (2002)

"You cannot find peace by avoiding life."
...
but life is chaos.
__________________
you must find peace within chaos.

Lately I've been having an existentialist mood. 

I've penetrated an infinite void full of dilated meanings. I've stopped for a moment and then melted inside the nucleus of the universal consciousness. My past, my present and my future have streched until they overlapped, then compressed to a point. That was the moment I became ALL. ALL into ONE and ONE into ALL. I've felt LIFE and DEATH in just one moment.

Ce ma bucur ca momentele de genul asta sunt pasagere.

nu prea mai e loc de cuvinte zilele astea..

                                              Artist: DANIEL DOROBANTU

 „Eu sunt lumina in lumea creata de Mine in care haladuiesc scantei din sufletul Meu. Dar si Eu vin din lumina cea mare, golul care este totul si plinul care este nimicul. Si in nimicul cel mare se afla si plinul cel mic, caci ele misca in neclintire si stau neclintite in freamat. Iar daca vei calatori in marele gol sau in plinul cel mic tot acolo vei ajunge." - Cartea lui Zamolxe

this.

Trent Reznor & Atticus Ross 

Cele patruzeci de legi ale iubirii.- Elif Shafak

"Era ca o cădere, însă o cădere în sus, spre cerul nemărginit."

"Pe calea sufită, mai întâi descoperi arta de-a fi singur în mijlocul mulţimii. Apoi descoperi mulţimea dinăuntrul singurătăţii tale- vocile din interiorul tău."

"Uneori e nevoie să-ţi nimicesti toate legăturile că să-ţi poţi birui eul."

"Chinurile pe care şi le poate pricinui cineva sunt fără sfârşit. Iadul e înlăuntrul nostru, întocmai ca şi raiul."

" Nu înfloriturile din afară, ci goliciunea dinăuntru ne ţine în picioare. În acelaşi fel, nu ceea ce năzuim să împlinim, ci înţelegerea nimicniciei ne face să mergem mai departe."

" Cât despre mine, şi eu m-am schimbat şi ma schimb, Trec de la fiinţă la nefiinţă. De la un anotimp la altul, de la o treaptă la altă, de la viaţă la moarte."

" Am cunoscut o frumuseţe neobişnuită şi am aflat nemărginirea în două oglinzi ce se răsfrâng una pe altă la nesfârşit."

" Spre deosebire de cei vii, morţii nu te judeca niciodată."

" - Nu e niciodată prea târziu să te întrebi: Sunt pregătit să schimb viaţă pe care o trăiesc? Sunt pregătit să mă schimb pe dinăuntru?.

Dacă fie şi o singură zi din viaţa ta e aidoma celei dinainte, este fără îndoială păcat. În fiecare clipă şi cu fiecare nouă suflare, trebuie să te simţi reînnoit iar şi iar. Există o singură cale de-a renaşte la o viaţă nouă: să mori înainte de moarte."

"Prin urmare, nu numai că nimic nu rămâne la fel, ci de asemenea nimic nu se schimbă vreodată cu adevărat."

Fluturele de carne.

Metamorfoza.

Luasem o tomată. Probabil ultima tomată coaptă a verii. Era mare, deformată, anomalică. Dar tomata asta avea ceva diferit, avea o crăpătură ciudată în ea. Luând-o să o analizez mai atent, am observat că nici crăpătura nu era una obişnuită. Căpătase forma unor buze, uşor uşor conturându-se, deformandu-se, crăpându-se la rândul lor. Începuse să semene cu ceva ce mi se părea atât de familiar acum...da...este vulvă. Mă uit la ea perplexă, dar cu o privire cât se poate de curioasă.

Este o vulvă vegetală. Legumă maternă.

Pe măsură ce o privesc şi o ating, roşeaţa tomatei începe să fuzioneze cu picături de lapte. Coaja roşiei le absoarbe sub forma unor infinitezimale lacrimi. Erau puzderie.

Atunci, buzele au început uşor uşor să se alungească, să devină semi-transparente, ca nişte sticle de murano. Roşu, Alb s-au întins până au format aripile unui fluture divin. 

Acum parcă Albul fuzionase atât de tare încât Roşul se întinse şi formase subţiri vene pe aripile fluturelui. Era un fluture decăzut. Mi-a mărturisit că împumutase aripile unui Înger Paradisiac pe nume Lilith şi a fugit cu ele pe Pământ. 

Ce cauţi aici?

Transformarea. Metamorfoza ultimă.

Atunci, fluturelui i-a mai ieşit o pereche de aripi din crăpătura corpului, iar apoi încă una, întinzându-se şi mânjindu-se de Alb şi Roşu precum celelalte.

Fermecată fiind de minunea ce mi-era dată să o privesc, l-am atins. Atunci toată splendoarea lui s-a transformat subit în carne. Fluture de carne. 

Degetele mi se mâjiseră de sânge. Atingerea lui era atât de caldă şi moale...

În mintea mea asocierea era atât de vie, devenise practic o vulvă. Şi totuşi, în același timp, avea o vrajă unică, intrisecă, ce nu mi-o pot explica, însă o pot înţelege. 

Să fie asta ultima metamorfoză a fluturelui?